Consiliul Europei
Consiliul Europei | |||||
![]() | |||||
Palatul Europei, sediul Consiliului Europei din 1977 | |||||
![]() | |||||
Abreviere | CoE
| ||||
---|---|---|---|---|---|
Înființare | Tratatul de la Londra (1949) | ||||
Tip | Regional organizație interguvernamentală | ||||
Sediu | Palatul Europei, Strasbourg, Franța | ||||
Coordonate | 48°35′42″N 7°46′19″E / 48.59494795°N 7.77193205°E | ||||
Apartenență |
| ||||
Limbi oficiale | Engleză, Franceză[1] Alte limbi de lucru: Germană, Italiană, Rusă[2][3] | ||||
Secretar general | Alain Berset | ||||
Secretar general adjunct | Bjørn Berge | ||||
Președinte Adunarea Parlamentară | Theodoros Roussopoulos | ||||
Președinte Comitetul Miniștrilor | Gabrielius Landsbergis | ||||
Președinte Congres | Marc Cools | ||||
Buget | 496.000.000 €[4] ![]() | ||||
www.coe.int | |||||
Modifică date / text ![]() |

Consiliul Europei (CoE; franceză Conseil de l'Europe) este o organizație internațională, interguvernamentală și regională. A luat naștere la 5 mai 1949 și reunește toate statele democratice ale Uniunii Europene precum și alte state din centrul și estul Europei. Este independent de Uniunea Europeană, și este diferit și de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene. Sediul Consiliului Europei este la Strasbourg.
Consiliul Europei are două dimensiuni: una federalistă, reprezentată de Adunarea Parlamentară, alcătuită din parlamentari proveniți din parlamentele naționale, și cealaltă, interguvernamentală, întruchipată de Comitetul Miniștrilor, alcătuit din miniștrii de externe ai statelor membre. Comitetul Miniștrilor reprezintă organismul de decizie al Consiliului Europei.[5]
România a deținut președinția Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei în perioada noiembrie 2005 – mai 2006.
Componența
[modificare | modificare sursă]Consiliul Europei este compus din 46 de state membre la care se adaugă o serie de state cu statut de observator.
State membre
[modificare | modificare sursă]
Ţările fondatoare
Ţări care au aderat după fondare
Candidaţi oficiali
Foşti membri
Observatori la Adunarea Parlamentară
Observatori la Comitetul Miniștrilor
Observatori la Comitetul Miniștrilor și Adunarea Parlamentară
- Belgia, Danemarca, Franța, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Suedia și Turcia (1949)
- Islanda și Germania (1950)
- Austria (1956)
- Cipru (1961)
- Elveția (1963)
- Malta (1965)
- Portugalia (1976)
- Spania (1977)
- Liechtenstein (1978)
- San Marino (1988)
- Finlanda (1989)
- Ungaria (1990)
- Polonia (1991)
- Bulgaria (1992)
- Estonia, Lituania, Slovenia, Republica Cehă, Slovacia, România (1993)
- Andorra, Belarus* (1994)
- Letonia, Albania, Republica Moldova, Ucraina, Macedonia de Nord (1995)
- Croația (1996)
- Georgia (1999)
- Armenia, Azerbaidjan (2001)
- Bosnia și Herțegovina (2002)
- Serbia (împreună cu Muntenegru) (2003)
- Monaco (2004)
- Muntenegru (2007)
State cu statut de observator
[modificare | modificare sursă]*- Belarus s-a retras in 1999.
**- S-a angajat ca stat cu statut de observator, după Înțelegerea de la Lisabona (2003).
Foste state membre
[modificare | modificare sursă]- Federația Rusă (a aderat în 1996, s-a retras în 2022, cu câteva ore înainte să fie votată excluderea acesteia de către consiliu)
Părăsirea, suspendarea și expulzarea
[modificare | modificare sursă]Statutul Consiliului Europei prevede suspendarea voluntară, involuntară și excluderea membrilor.[6] Articolul 8 din statut prevede că orice stat membru care a violat în mod serios articolul 3 poate fi suspendat din drepturile sale reprezentative și că Comitetul de Miniștrii poate cere retragerea acestui membru conform prevederilor articolului 7. Statutul nu definește la ce se referă prin "violare serioasă".[6] Conform Articolului 8 din statut, dacă statul membru nu respectă cererea de părăsire a Consiliului, Comitetul poate pune capăt statutului său de membru, consultându-se cu Adunarea Parlamentară.[6]
Consiliul a suspendat în trecut Regatul Greciei în 1967, după Lovitura de stat din 21 aprilie și venirea la putere a Regimului Colonelilor. Grecia a acceptat retragerea din Consiliu.[6] Aceasta se va reîntoarce în consiliu abia în 1974.[7]
Suspendarea și excluderea Rusiei
[modificare | modificare sursă]Federația Rusă a devenit un membru al Consiliului la 28 februarie 1996. În 2014, după anexarea Crimeii și susținerea forțelor separatiste din Ucraina, Consiliul a suspendat dreptul de vot al Rusiei în Adunarea Parlamentară.[8] În retaliere, Rusia a început să boicoteze Adunarea în 2016, iar din 2017 a început să nu mai plătească taxa anuală atribuită fiecărui membru (în cazul ei, de 32,6 milioane de euro, în jur de 7% din bugetul Consiliului de la aca dată).[9][8][10] Refuzul plății taxei de participare de către Rusia a coincis cu refuzul plății taxei de către Republica Turcia, ca urmare a controversei privindu-l pe judecătorul turc Murat Arslan. Lipsa fondurilor primite anterior din partea acestor două țări a adus Consiliul într-o perioadă de dificultate financiară[11]
Rusia a considerat că suspendarea sa nu a fost una corectă, cerându-și dreptul de vot înapoi.[12] Aceasta chiar a amenințat că va părăsi Consiliul, în cazul în care drepturile sale nu îi vor fi restituite până la alegerea unui nou Secretar General.[8] Secretarul de la acel moment, Thorbjørn Jagland, a organizat un comitet pentru a găsi o soluție de compromis cu Rusia la începutul lui 2018, acțiune criticată de unii membrii ai Consiliului ori de unii academicieni ca fiind cedarea în fața presiunii rusești, în special dacă activitatea comitetului ar rezulta în reinstituirea dreptului de vot.[11][12][13] În iunie 2019, Adunarea Parlamentară a votat cu un scrutin de două treimi în favoarea înapoierii dreptului de vot Rusiei (118 voturi pentru, 62 împotrivă, 10 abțineri). Recuperarea dreptului de vot a Rusiei în 2019 a dus la reînceperea plății taxei de participare, cu doar o lună înainte ca Rusia să fi ajuns la termenul de doi ani acordat fiecărui stat pentru a-și plăti datoriile sub sancțiunea excluderii.[8][9] Cele 62 de voturi împotrivă proveneau din partea Ucrainei, statelor baltice, și a altor state postsovietice, care au susținut că reintegrarea Rusiei în Consiliu echivalează cu acceptarea acțiunilor sale malevolente.[8] Printre susținătorii reintegrării Rusiei s-au numărat Republica Franceză și Republica Federală Germania,[14] care au susținut că abținerea de la înapoierea dreptului de vot Rusiei și, implicit, continuarea refuzului de a plăti taxa de participare în Consiliu, ar duce la excluderea inevitabilă a Rusiei din organizație, ceea ce ar reprezenta pierderea accesului cetățenilor ruși la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.[8]
La 3 martie 2022, după ce Rusia a invadat Ucrainei, Consiliul a suspendat Rusia pentru violarea statutului organizației și pentru încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului. Suspendarea a blocat Rusia din a participa în Comitetul de Miniștrii, Adunarea Parlamentară, și în Consiliul Statelor Mării Baltice, dar a menținut obligația Rusiei de a respecta și urma Convenția.[14][15][16]
Secretari generali
[modificare | modificare sursă]Nume | Perioadă | Țara de origine |
---|---|---|
Jacques Camille Paris | 1949–1953 | ![]() |
Léon Marchal | 1953–1956 | ![]() |
Lodovico Benvenuti | 1957–1964 | ![]() |
Peter Smithers | 1964–1969 | ![]() |
Lujo Tončić-Sorinj | 1969–1974 | ![]() |
Georg Kahn-Ackermann | 1974–1979 | ![]() |
Franz Karasek | 1979–1984 | ![]() |
Marcelino Oreja Aguirre | 1984–1989 | ![]() |
Catherine Lalumière | 1989–1994 | ![]() |
Daniel Tarschys | 1994–1999 | ![]() |
Walter Schwimmer | 1999–2004 | ![]() |
Terry Davis | 2004–2009 | ![]() |
Thorbjørn Jagland | 2009–2019 | ![]() |
Marija Pejčinović Burić | 2019–2024 | ![]() |
Alain Berset | 2024- | ![]() |
Obiective
[modificare | modificare sursă]- Protejarea drepturilor omului
- Protejarea democrației pluraliste
- Protejarea supremației dreptului
- Protecția copilului
- Favorizarea conștientizării și încurajarea dezvoltării identității și a diversității culturale a Europei
- Dezvoltarea stabilității democratice în Europa prin susținerea reformelor politice, legislative și constituționale
- Căutarea soluțiilor pentru problemele cu care se confruntă societatea europeană:
- discriminarea minorităților
- xenofobia
- intoleranța
- protecția mediului
- Clonarea umană
- SIDA
- drogurile
- terorismul
- crima organizată
Vezi și
[modificare | modificare sursă]- CAHDI
- CODEXTER
- Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi
- Consiliul Arhivelor Europei
- Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă
- Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Carta Socială Europeană
- Uniunea Europeană
- Premiul pentru Film al Consiliului Europei
- Grupul Statelor Împotriva Corupției
- Organizații Internaționale în Europa și organizațiile coordonate
- Lista drepturilor lingvistice în constituțiile europene
- Centrul Nord-Sud al Consiliului Europei
- Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa
- Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei
- Comisia de la Veneția
- Agenția Mondială Antidoping
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ „No”. assembly.coe.int. Accesat în .
- ^ „Did you know?”. Accesat în .
English and French are the official languages of the Council of Europe. German, Italian and Russian are used as working languages.
- ^ „Resolution 2208 (2018): Modification of the Assembly's Rules of Procedure: the impact of the budgetary crisis on the list of working languages of the Assembly”. Accesat în .
The draconian reduction in the Assembly's budget for 2018 and 2019, a consequence of Turkey's decision to revert to its initial status of ordinary contributor to the Council of Europe budget, calls for drastic measures. ... In this context, the Assembly refers to the clear position it adopted, notably in Resolution 2058 (2015) on the allocation of seats in the Parliamentary Assembly with respect to Turkey, making the introduction of Turkish as a working language of the Assembly strictly conditional upon the Committee of Ministers' decision to approve Turkey's request to become a major contributor to the Council of Europe's budget and to allocate the corresponding funds to the Assembly.
- ^ https://www.coe.int/fr/web/about-us/budget Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ „Home”. Committee of Ministers.
- ^ a b c d Kanstantsin Dzehtsiarou & Donal K. Coffey, Suspension and expulsion of members of the Council of Europe: difficult decisions in troubled times, International & Comparative Law Quarterly, Vol. 68, Issue 2 (2019).
- ^ Vasilopoulou, Sofia. (2018) The party politics of Euroscepticism in times of crisis: The case of Greece. Politics, 38. DOI: 10.1177/0263395718770599
- ^ a b c d e f Steven Erlanger, Council of Europe Restores Russia's Voting Rights, New York Times (25 June 2019).
- ^ a b Weise, Zia (). „Council of Europe restores Russia's voting rights”. POLITICO. Accesat în .
- ^ Russia cancels payment to Council of Europe after claiming its delegates are being persecuted over Crimea, The Independent. 30 June 2017
- ^ a b „Russia withholds payments to the Council of Europe”. Deutsche Welle (în engleză). Accesat în .
- ^ a b Buckley, Neil (). „Russia tests Council of Europe in push to regain vote”. Financial Times. Arhivat din original
la .
- ^ „A Classic Dilemma: Russia's Threat to Withdraw from the Council of Europe”. Heinrich Böll Stiftung European Union (în engleză). Accesat în .
- ^ a b Steven Erlanger, The Council of Europe suspends Russia for its attack on Ukraine., New York Times (3 March 2022).
- ^ Pooja Mehta, Russia withdraws from Council of Europe, JURIST (12 March 2022).
- ^ „Council of Europe suspends Russia's rights of representation”. COE. . Accesat în .